Astăzi am debutat în rolul de trainer! Este o zi importantă, căci - deşi sunt dascăl, abordarea diferită a cursului, tematica inedită, diversitatea tinerilor cursanţi - au constituit cel puţin tot atâtea motive de emoţie!
Totul a început în toamnă, printr-un telefon. Trebuia să decid intrarea şcolii într-un program, cu un nume cel puţin incitant: Liderii mileniului trei! Am spus DA, fără ezitare! Fără a pune întrebări suplimentare, cu toate că explicaţiile au apărut imediat, la capătul celălalt al firului.
Au urmat e-mail-urile, iar apoi vizita lui Marian, în periplu-ul său prin cele 15 orăşele ale ţării.
Spre sfărşitul lui ianuarie, au apărut date noi, se contura întâlnirea de la Bucureşti, atelierul de formare al formatorilor.
Greu cu Bucureştiul! Îmi dă emoţii, noduri în gât, arici în stomac, de fiecare dată! :))
La începutul lunii martie am avut privilegiul de-a cunoaşte oameni deosebiţi, iar locaţia aleasă pentru curs a fost de excepţie! Sediul RAF m-a făcut să visez cu ochii deschişi, deopotrivă la vremuri de altădată şi oportunităţi ale ... mileniului trei!
M-am întrebat de ce m-am mai înhămat la o treabă atât de serioasă, pe lângă toate celelalte, care aproape nu-mi mai lasă o clipă liberă?!
Răspunsul mi l-am dat singură: pentru a-mi (re)descoperi calităţile de lider, îngropate - în ultima vreme - tot mai adânc sub mantia managerului! :))
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ajunsă acasă, mi-am planificat activitatea pe care era musai s-o încep în această primă săptămână, pentru a lucra la "cald" şi pentru a nu-mi încăleca prea mult activitatea de formator în alte domenii pe care va trebui s-o duc la bun sfârşit, până la finalul anului şcolar.
Aşadar, am decis: întâlnirile noastre se vor desfăşura marţea, de la 14 la 15,30.
Dar ce te faci cu una superstiţioasă, aşa ca mine?
Simplu! Planifici prima activitate joi! :))))
În consecinţă, astăzi, 17 martie 2011, am debutat, iar eu aş zice c-am păşit cu dreptul!
Am avut emoţii, m-am pregătit atent, am transpirat!

Felicitari! pentru curaj, pentru pregatire si pentru jurnalul de invatare pe care il impartasesti cu noi.
RăspundețiȘtergerehttp://lmtblog.wordpress.com/ - e blogul pe care poti sa ne scrii despre curs, despre grupa, despre cum aplicati ceea ce ati invatat.
Mult spor!
Multumesc mult!
RăspundețiȘtergereVoi scrie si pe blogul indicat.
Draga Mirela, nu incetezi niciodata sa ma uimesti!!
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru pofta de a progresa constant, esti un model pentru toti :)
Te imbratisez cu drag,
Anca Gliga
Multumesc, Anca, pentru vorbele calde si entuziasmul pe care reusesti sa mi-l transmiti, de fiecare data!
RăspundețiȘtergere