marți, 5 aprilie 2011

MOTIVAŢIA

Astăzi ne-am întâlnit pentru a patra oară...
În primul rând, am simţit nevoia de a schimba locaţia! :))
În al doilea rând, nu am avut niciun moment de crispare, lucrurile s-au legat foarte bine, comunicarea a funcţionat parcă mai bine decât în şedinţa precedentă, când i-am simţit un pic prea "aşezaţi" pe cursanţii mei!
În al treilea rând, am "forţat" câţiva timizi, mai precis i-am provocat la prezentări, moderări, interpretări.
Aşadar, să încep cu ...începutul! :))
Primul moment l-a constituit (re)discutarea celor două studii de caz, abordate în şedinţa precedentă. dacă atunci am format 4 grupe, câte 2 pentru fiecare studiu de caz, astăzi, am reunit grupurile 1 şi 3, respectiv 2 şi 4, pentru a concluziona.
Am rugat elevii care nu au prezentat până acum, să iasă în faţă:

Marius şi Cătalin "Între ciocan şi nicovală"

Ciprian şi Andrei "În pragul unui nou început"
Apoi am recapitulat conceptele privind luarea deciziei, concentrându-ne asupra nevoii de a pune în practică deciziile luate şi asumarea costurilor şi responsabilităţilor.
Astfel, am realizat legătura cu tema de astăzi: MOTIVAŢIA.
Am discutat despre rolul şi tipurile motivaţiei şi am accentuat modalităţile practice prin care un manager reuşeşte să-şi motiveze echipa.
Exemplele alese au scos în evidenţă rolul încurajării, întăririi pozitive, încrederii pe care managerul trebuie să o acorde membrilor organizaţiei.
Am continuat cu Piramida trebuinţelor (Piramida lui Maslow) precum şi cu modelul motivaţional X/Y.
Următorul pas l-a constituit exerciţiul de autocunoaştere "Să învăţăm împreună cum să motivăm mai eficient!"
Am distribuit handout-ul, lăsându-le timp pentru a-l completa, am accentuat abordarea critică a aspectelor motivaţionale în raport cu programul LMT.


Surpriza a fost foarte mare, căci dragii mei cursanţi au completat exclusiv rubrica destinată răspunsurilor afirmative! Aşadar, toată lumea se simte motivată, iar argumentele cele mai frecvente sunt de tipul:
- cursul îmi este util pentru viitor (dar şi pentru prezent)
- este motivant, deoarece se practică permanent întărirea pozitivă
- atmosfera este caldă şi deschisă
- este facilitată învăţarea
- interactiv fără limite
Dovada surprizei plăcute...expresia mea după ce la rubrica NU mă simt motivat...am barat pe diagonală, neavând ce să scriu! :))
Trainerul Mirela Petruţ constatând motivarea generală a cursanţilor LMT
Apoi, am realizat o mini-sesiune de brainstorming, pe tema "Cum îşi motivează echipa un bun manager?" Exemplele folosite au fost din sfera familiei (cum îşi motivează părinţii copiii?) din sfera şcolii (cum îşi motivează profesorii elevii?) precum şi din sfera mediului de afaceri (cum îşi motivează managerul angajaţii?) 
Toată lumea a fost de acord că ne motivează vorba bună, încrederea, încurajarea, sprijinul!
Un bun manager motivează încurajând jocul deschis, onest!



În concluzie, aş putea spune că unii oameni au calităţi înnăscute de lideri, am constatat acest lucru deseori nu doar în cariera mea ci şi în viaţa de zi cu zi, iar alţii, au nevoie de provocări, experienţă, reuşite, "împingeri de la spate" sau "scoateri în faţă" pentru a căpăta curajul şi a dori să se afirme.
________________________________________________________________________

Iată că a sosit momentul evaluării intermediare...
Cursanţii au fost invitaţi să completeze cu toată sinceritatea Fişele de feedback...

Momentul supriză....ne-am pozat cu toţii!!! :)))


Prima poză de grup LMT-OCT

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu